Mari Români

De ziua lui de naştere, Petre Ţuţea nu dădea importanţă evenimentului. Se simţea din ce in ce mai depăşit de ritmurile unei vieţi pe care n o mai putea umple cu prezenţa lui organizatoare, ci doar cu o prezenţă contemplativ meditativă. Dar cât de mult a însemnat această prezenţă...

«O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor». Vorbele de duh ale lui Ţuţea s-au împământenit ca proverbe şi veritabile cuvinte de înţelepciune creştină. Cei care l-au cunoscut spun despre el că era o adevărată enciclopedie.

A pornit din familia unui preot din satul Boteni din Muscel. A urmat Dreptul la Universitatea din Cluj, iar specializarea a făcut-o la Berlin. A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Ţuţea este arestat de comunişti şi condamnat la 5 ani de închisoare, apoi la 18 ani de muncă silnică. Vina lui: fusese membru al partidului legionar. Este eliberat în 1964, cu sănătatea zdruncinată de tortúrile la care a fost supus. Securitatea i-a confiscat numeroase manuscrise. Printre acestea: o „Antropologie Creştină”, „Cartea întrebărilor” sau „Dogmele”. După Revoluţie, recuperează o parte dintre scrieri, care încep să fie publicate. Ţuţea nu a visat nicicând să aibă operă, însă, ca în poveşti, Dumnezeu dă cui nu cere — iar Ţuţea nu a cerut niciodată.

Fermeca audienţa. În urma unor interviuri televizate, ajunge în centrul atenţiei. Primea zilnic între opt şi zece ziarişti şi de două ori mai mulţi vizitatori. I-a iertat pe cei care l au chinuit. A murit pe 3 decembrie 1991, dimineaţa. La cimitirul din Boteni a fost dus într-un car tras de boi, de ziua Sfântului Nicolae.